Povestea primului american a cărui avere a depășit un miliard de dolari

Povestea primului american a cărui avere a depășit un miliard de dolari
Publicat: 21/08/2014, 20:24
Actualizat: 21/10/2014, 20:28

John D. Rockefeller a fondat Standard Oil Company, primul mare trust de afaceri din SUA, care a dominat industria petrolieră la începuturile sale. Rockefeller a fost al doilea din cei șase copii născuți în Richford, New York, ai lui William Avery Rockefeller și Eliza Davison.

Tatăl său a fost mai întâi tâmplar, apoi comis-voiajor, se autoproclama medic și vindea elixiruri. Localnicii îl numeau „Big Bill„ sau „Devil Bill„, din cauza afacerilor sale bizare. Tânărul Rockefeller a contribuit de mic copil la susținerea gospodăriei câștigând bani din creșterea curcanilor, vânzarea de cartofi și bomboane, precum și din creditarea cu sume mici a vecinilor. În 1853, familia sa s-a mutat în Strongsville, o suburbie din Cleveland, Ohio, potrivit Business Magazin,

Rockefeller a urmat cursurile liceului central din Cleveland și a studiat contabilitatea timp de zece săptămâni în cadrul Colegiului Comercial Folsom. Era preocupat de studii, fiind descris de contemporanii săi drept rezervat, serios, religios, metodic și discret. Își susținea bine dezbaterile, îi plăcea muzica, visa să aibă o carieră, să acumuleze o avere de 100.000 de dolari și să trăiască până la 100 de ani, mai scrie Business Magazin.

În 1855, când a împlinit 16 ani, s-a angajat ca funcționar la o firmă din Cleveland, unde a cumpărat, vândut și livrat cereale, cărbune și alte mărfuri. Salariul integral pentru munca sa din primele trei luni a fost de 50 de dolari (50 cenți pe zi).

A înființat propria firmă de comisioane

În 1859, Rockefeller a fondat împreună cu un partener propria firmă de comisioane. În același an, prima rezervă de petrol din SUA a fost forată în Titusville, Pennsylvania, iar patru ani mai târziu Rockefeller a intrat în noua industrie. A investit alături de chimistul Samuel Andrews și cei doi frați Clark într-o rafinărie din Cleveland. În februarie 1865, a cumpărat părțile deținute de frații Clark în schimbul a 72.500 dolari și a pus bazele companiei Rockefeller & Andrews.

În 1866, fratele său, William Rockefeller, a construit o rafinărie în Cleveland și l-a cooptat pe John drept partener de afaceri. Un an mai târziu, li s-a alăturat și Henry M. Flagler, astfel fiind stabilită firma Rockefeller, Andrews și Flagler. Tehnicile de împrumut și reinvestire a profitului ale lui Rockefeller au condus la extinderea firmei în două rafinării în Cleveland și într-un departament de marketing din New York. În 1870, firma s-a transformat în Standard Oil Company, în care erau implicați John D. Rockefeller, fratele său mai mic, William, dar și alți acționari.

John Rockefeller era președintele companiei și acționarul majoritar. Rockefeller s-a axat apoi pe extinderea companiei prin cumpărarea de rafinării rivale și companii aflate în curs de dezvoltare. Compania a ajuns astfel ca în 1882 să controleze aproximativ 90% din rafinăriile și conductele de petrol ale țării. Succesul lui Rockefeller a devenit o țintă pentru jurnaliști, precum și pentru politicienii reformatori, care au văzut monopolul Standard Oil drept un simbol al lăcomiei corporatiste. În 1890, Congresul SUA a adoptat Sherman Act, primul act legislativ federal care interzice trusturi și alianțe comerciale.

Doi ani mai târziu, Curtea Supremă din Ohio a dizolvat Standard Oil Trust, o parte din afaceri revenind companiei Standard Oil din New Jersey, care a funcționat ca o proprietate privată. În 1911, după ani de litigii, Curtea Supremă a decis că Standard Oil din New Jersey a încălcat legile antitrust și a forțat-o să se autodizolve. Rockefeller a rămas cu o mare parte dintre acțiuni și, în mod paradoxal, divizarea companiei i-a dublat veniturile personale peste noapte. Rockefeller s-a retras din operațiunile de afaceri de zi cu zi ale Standard Oil la mijlocul anilor 1890.

La moartea lui John D. Rockefeller, în 1937, averea sa personală era estimată la 1,5 miliarde de dolari, în condițiile în care produsul intern brut al SUA de la acea vreme era de 94 de miliarde. Multe instituții, muzee, universități își leagă numele de familia Rockefeller. Între acestea, MOMA – the Museum of Modern Arts din New York, Centrul Rockefeller și Universitatea Rockefeller. În 1913, John D. Rockefeller Senior a donat 250 de milioane de dolari pentru înființa-rea Fundației Rockefeller, care avea ca misiune sănătatea publică, educația medicală și artele.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Despărțire șoc. Celebra prezentatoare a rămas fără iubit, chiar înainte de sărbători
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pregătiri pentru război în Europa: Țara care va găzdui 800.000 de militari NATO